BMW pregătește un amplu plan de restructurare, bazat pe reducerea nivelurilor de management, utilizarea inteligenței artificiale și lansarea unor noi modele, în încercarea de a-și relansa afacerile și de a recâștiga încrederea investitorilor după mai multe avertismente privind profitul și o scădere puternică a acțiunilor, transmite Reuters.
Producătorul german de automobile premium și-a stabilit ca obiectiv o marjă de profit de 3%-5% pentru divizia auto până în 2028, urmând ca aceasta să revină la 8%-10% la începutul deceniului următor. În cele mai recente rezultate financiare, marja s-a situat la 2,3%.
Până la jumătatea anului 2027, BMW intenționează să reducă cu 20% numărul diviziilor și al funcțiilor de conducere asociate. Inteligența artificială va avea un rol important în simplificarea structurii companiei și în accelerarea procesului de luare a deciziilor.
Planul de redresare vine după ce BMW a lansat, în luna iunie, al treilea avertisment privind profitul în puțin peste trei ani, pe fondul performanțelor slabe înregistrate pe piața din China.
Compania a răspuns printr-un program de disponibilizări voluntare care ar urma să afecteze aproximativ 8.000 de locuri de muncă în Germania. BMW se alătură astfel Volkswagen și Mercedes-Benz în eforturile de reducere a costurilor.
Acțiunile BMW au pierdut peste o treime din valoare în ultimul an și au ajuns la cel mai redus nivel din ultimii peste șase ani. Planul de redresare a fost prezentat investitorilor în cadrul unui eveniment desfășurat în Bavaria și la sediul companiei din München.
Directorul general Milan Nedeljkovic, care a preluat conducerea BMW în luna mai, a declarat că măsurile vor ajuta compania să facă față „concurenței tot mai acerbe care va defini această industrie în următorii ani”. El a subliniat că restructurarea „nu este un program de reducere a costurilor”.
BMW își adaptează și gama de produse la evoluțiile diferite ale principalelor piețe.
În Europa, compania intenționează să lanseze, începând din 2028, un automobil electric din segmentul de bază. Pentru piața americană, producătorul pregătește un nou SUV de lux destinat consumatorilor cu venituri ridicate.
În China, BMW intenționează să localizeze într-o măsură mai mare producția și să colaboreze mai mult cu parteneri locali pentru tehnologii precum conducerea autonomă și software-ul integrat. Compania analizează, de asemenea, posibilitatea de a exporta automobile produse în China către piețele din Asia de Sud-Est.
Producătorii auto occidentali se confruntă cu schimbarea rapidă a preferințelor consumatorilor chinezi către mărcile locale, evoluție care afectează vânzările pe cea mai mare piață auto din lume.
BMW resimte și presiunea tarifelor vamale americane, deși expunerea companiei este mai redusă decât în cazul unor rivali, datorită uzinei sale din Spartanburg, Carolina de Sud.

