Garda Națională de Mediu a aplicat, în primele nouă luni ale anului 2026, amenzi în valoare totală de 10.746.500 de lei, în urma controalelor desfășurate în cadrul Operațiunii „Balastiera 2026”.
Potrivit datelor prezentate miercuri de Garda Națională de Mediu (GNM), inspectorii au efectuat 840 de controale la operatorii economici care desfășoară activități de exploatare și prelucrare a agregatelor minerale. În urma verificărilor au fost aplicate 327 de sancțiuni, principale și complementare, dintre care 236 de amenzi și 82 de avertismente.
Controalele au scos la iveală o serie de neconformități grave și repetate. Printre problemele constatate s-au numărat desfășurarea activității fără autorizații de mediu și de gospodărire a apelor, încălcarea legislației privind protecția apelor, depozitarea necorespunzătoare a materialelor și deșeurilor, precum și lipsa unor măsuri eficiente pentru protejarea solului, subsolului, apelor și biodiversității.
Pe lângă sancțiunile financiare, comisarii GNM au dispus 20 de măsuri de oprire a activității, 18 măsuri de desființare a lucrărilor și de readucere a terenurilor la starea inițială, precum și 9 notificări prealabile pentru suspendarea actelor de reglementare. De asemenea, au fost formulate 6 sesizări penale.
Comisarul general al Gărzii Naționale de Mediu, Andrei Corlan, a explicat că activitățile de prelucrare a agregatelor minerale sunt desfășurate frecvent în zone izolate și nelocuite, fapt care îngreunează atât semnalarea neregulilor, cât și desfășurarea controalelor. Acesta a subliniat importanța unei abordări tematice și integrate, inclusiv prin utilizarea dronelor și a echipamentelor tehnice disponibile.
„Rezultatele obținute indică un sector în care legislația de mediu, normele de protecție a apelor și regulile de gestionare corectă a deșeurilor sunt nerespectate mult prea frecvent”, a precizat Andrei Corlan.
Analiza verificărilor efectuate în cadrul operațiunii a evidențiat neconformități majore și recurente, precum desfășurarea activităților fără avizele necesare de mediu și gospodărire a apelor, nerespectarea normelor de protecție a apelor, depozitarea necorespunzătoare a materialelor și deșeurilor și lipsa măsurilor necesare pentru protejarea solului, subsolului, apelor și biodiversității.
Pentru remedierea problemelor identificate, GNM urmărește stabilirea unor măsuri clare de conformare. Acestea vizează salubrizarea și refacerea amplasamentelor afectate, gestionarea și predarea deșeurilor către operatori autorizați, interzicerea depozitării materialelor în apropierea cursurilor de apă, reglementarea evacuării apelor uzate și întreținerea instalațiilor de decantare.
Totodată, sunt urmărite măsuri pentru umectarea suprafețelor în vederea reducerii emisiilor de pulberi, precum și notificarea autorităților competente pentru actualizarea sau obținerea actelor de reglementare necesare.
În situațiile în care au fost identificate activități desfășurate fără autorizațiile prevăzute de lege sau în afara condițiilor și perimetrelor aprobate, comisarii GNM au dispus măsurile prevăzute de legislația în vigoare, inclusiv suspendarea activității până la regularizarea situației.
În cazurile în care constatările au indicat posibile fapte de natură penală, Garda Națională de Mediu a transmis sesizări către organele abilitate.

