BLOCADA, la nivel național: Peste 3.000 de polițiști și jandarmi în acțiune

În ultimele zile, polițiștii au intervenit la aproximativ 2.800 de solicitări ale cetățenilor, au fost constatate peste 9.100 de fapte contravenționale, iar 480 de permise de conducere au fost reținute.

La data de 28 septembrie a.c., polițiștii au acționat, la nivel național, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 462 de acțiuni și au intervenit la 2.792 de evenimente, dintre care 1.722 au fost sesizate de cetățeni prin 112.

De asemenea, au fost depistate 22 de persoane urmărite la nivel național și internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 69 de măsuri preventive.

Pentru alte nereguli constatate, polițiștii au aplicat 9.142 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.884.227 de lei.

Polițiștii rutieri au acționat pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 102  infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 480 de permise de conducere, dintre care 109 pentru viteză și 40 pentru alcool.

De asemenea, au fost retrase 392 de certificate de înmatriculare.

Luni, în cadrul acțiunii BLOCADA, organizată din dispoziția conducerii Ministerului Afacerilor Interne, pentru prevenirea/combaterea unor situații de risc și menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică, dispozitivele curente au fost suplimentate.

Astfel, la nivel național, peste 3.000 de polițiști și jandarmi au acționat, în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat de ordine publică, prevenirea faptelor cu violență, prevenirea traficului și consumului de droguri, precum și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

Au fost organizate 427 de filtre, în cadrul activităților desfășurate, fiind verificate 6.460 de autovehicule și legitimate 10.470 de persoane.

Acțiunile pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea siguranței în trafic au continuat, fiind efectuate 2.697 de testări cu dispozitive etilotest/alcooltest și 86 cu aparatele din dotare pentru depistarea conducătorilor aflați sub influența substanțelor psihoactive.

În cadrul acțiunii Blocada, polițiștii au reținut 163 de permise de conducere, dintre care 14 pentru alcool și 41 pentru viteză.

Totodată, au fost retrase 167 de certificate de înmatriculare.

Siguranța cetățenilor este o prioritate! În acest sens, structurile Poliției Române în cooperare cu cele ale Ministerului Afacerilor Interne acționează permanent în sistem integrat pentru prevenirea și combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniștea comunității, fiind pregătite să intervină atunci când situația o impune.

Acțiunile polițiștilor pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică vor continua și în perioada următoare.

 

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente