Autocar oprit la Giurgiu: peste 2.100 de produse de firmă și 28.200 de țigarete, descoperite de polițiști

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Giurgiu au întocmit 4 dosare penale privind punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, după ce, la data de 27 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, în proximitatea localității Daia, județul Giurgiu, un autocar, care se deplasa către municipiul București.

Vehiculul a fost preluat de către polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și condus la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu, unde a fost efectuat un control amănunțit asupra acestuia.

În urma controlului efectuat, polițiștii au descoperit în interiorul autocarului peste 2.100 de produse (îmbrăcăminte, încălțăminte și parfumuri) cu numele unor mărci protejate pe teritoriul României, în valoare de 505.100 de lei.

În urma verificărilor efectuate, a rezultat faptul că produsele în cauză aparțin unui bărbat, cetățean turc și altor 3 femei, de naționalitate română, cu vârste între 23 și 44 de ani.

De asemenea, polițiștii au descoperit asupra a 9 persoane peste 28.200 de țigarete, de diferite mărci, fără timbre fiscale  sau cu timbre fiscale de Turcia, fiind aplicate 9 sancțiuni contravenționale, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, de 100.000 de lei.

La fața locului a fost solicitată o echipă din cadrul D.S.V.S.A. Giurgiu, întrucât au fost identificate și 110 kilograme de țesut gras de origine animală care ar fi fost transportate și depozitate necorespunzător.

Totodată, la fața locului au fost solicitați și reprezentanți ai Direcției Regionale Vamale București, întrucât au fost descoperite 1.475 de articole vestimentare fără marcă și fără documente de proveniență.

Toate bunurile descoperite au fost indisponibilizate, în vederea continuării cercetărilor.

Activitatea a beneficiat de sprijinul Serviciului Criminalistic Giurgiu.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

 

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente