Complexul Energetic Oltenia anunță că a finalizat achiziția certificatelor de CO₂ aferente producției de energie electrică realizate în anul 2025, respectând astfel obligațiile de conformare prevăzute de legislația în vigoare.
Potrivit companiei, CE Oltenia a restituit integral numărul de certificate de emisii de gaze cu efect de seră (GES) corespunzător emisiilor de CO₂ generate de producția de energie electrică din anul 2025.
Reprezentanții companiei precizează că CE Oltenia s-a încadrat, în fiecare an, în termenul stabilit de legislația europeană și națională pentru restituirea întregii cantități de certificate de CO₂ aferente energiei produse.
Respectarea obligațiilor de conformare reprezintă una dintre cerințele aplicabile producătorilor de energie în cadrul sistemului european de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră.
Prin finalizarea procedurii aferente anului 2025, Complexul Energetic Oltenia confirmă îndeplinirea obligațiilor privind restituirea certificatelor de CO₂ corespunzătoare emisiilor generate de producția de energie electrică.

