Parcul Coloanei Fără Sfârșit din Târgu Jiu va găzdui, duminică, 27 septembrie, începând cu ora 19:00, concertul extraordinar „Satie în dialog cu Brâncuși”, eveniment artistic dedicat Anului Constantin Brâncuși.
Pentru o seară, celebra operă a marelui sculptor va deveni atât scenă, cât și simbol al unui dialog muzical între George Enescu, Erik Satie și Darius Milhaud.
Concertul va fi susținut de Ansamblul „Constantin Silvestri”, sub conducerea dirijorului Iosef Ion Prunner. Alături de ansamblu vor evolua soprana Miruna Dascălu și pianistul Cristian Niculescu.
Expoziție multimedia dedicată lui Brâncuși
Pe parcursul evenimentului, publicul va avea ocazia să viziteze și expoziția multimedia „Brâncuși și sculptura germană modernă. Afinități, dialoguri, convergențe”, concepută de Cristina Enășescu.
Potrivit organizatorilor, un moment similar a fost prezentat anterior la Berlin, în cadrul amplei retrospective „Brâncuși”, găzduită de Neue Nationalgalerie, una dintre cele mai importante expoziții dedicate artistului organizate vreodată în Germania.
Concertul face parte din programul dedicat Anului Constantin Brâncuși și propune o întâlnire inedită între muzică și sculptură, chiar în spațiul emblematic al Ansamblului Monumental „Constantin Brâncuși” de la Târgu Jiu.
Organizatorii îi invită pe cei interesați să participe la evenimentul care va reuni, sub cerul Târgu Jiului, muzica și arta lui Brâncuși, într-un moment dedicat moștenirii artistice a marelui sculptor.

