La 16 ani, adolescenții ar putea cere singuri ajutor psihologic

Adolescenții care au împlinit vârsta de 16 ani ar putea beneficia de consiliere psihologică fără să mai fie necesar acordul părinților, potrivit unui proiect de lege aflat în dezbatere la Senat.

Propunerea legislativă, înregistrată cu numărul L478/2026, urmărește modificarea legislației din domeniul sănătății, al drepturilor pacientului și al învățământului preuniversitar.

Potrivit inițiativei, tinerii de cel puțin 16 ani ar putea solicita direct consiliere psihologică în cadrul unităților de învățământ, fără acordul prealabil al reprezentanților legali.

Posibilitatea ar urma să fie extinsă și în afara școlilor, pentru servicii precum evaluarea psihologică clinică, consilierea psihologică și psihoterapia.

Proiectul a primit aviz favorabil din partea Consiliului Economic și Social (CES). În motivarea avizului sunt evidențiate situațiile în care obligativitatea acordului parental ar putea reprezenta un obstacol pentru accesul adolescentului la sprijin psihologic, în special atunci când dificultățile cu care se confruntă sunt asociate chiar mediului familial.

Inițiativa este în prezent în procedură parlamentară, astfel că prevederile propuse nu sunt încă în vigoare. Pentru a deveni aplicabile, proiectul trebuie să parcurgă etapele legislative și să fie adoptat și promulgat.

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente