Noul an școlar începe și în 2026 cu probleme care, în unele școli din România, par să nu-și găsească rezolvarea. Mii de elevi se întorc la cursuri în unități de învățământ care încă au toaletele în afara clădirilor, în timp ce alți copii vor învăța în alte spații decât cele în care au fost înscriși, din cauza lucrărilor de renovare aflate în desfășurare.
În București, mai mulți părinți au aflat abia în ultimele zile de vacanță că, începând cu 7 septembrie, copiii lor vor merge la școală în alte clădiri. Unele unități de învățământ sunt în proces de reabilitare, astfel că elevii au fost relocați total sau parțial.
Un exemplu este o clădire din Capitală în care a funcționat anterior o primărie de sector. Spațiul va fi folosit atât pentru elevii Școlii 80, care vor ocupa parterul și primul etaj, cât și pentru copiii Grădiniței 239, care vor avea la dispoziție etajul al doilea. Curtea urmează să fie amenajată și împrejmuită, inclusiv cu un loc de joacă.
Inspectorul școlar general Florin Lixandru susține că primăriile au anunțat încă de la finalul anului școlar intenția de a efectua lucrări de reparații sau reabilitare.
„Unele unități de învățământ se află în proces de reabilitare, situație în care elevii sunt relocați total sau parțial”, a explicat acesta.
Două licee din București rămân în trei schimburi
Problemele nu se opresc aici. Două licee din Capitală vor funcționa și în acest an în trei schimburi, deși legislația interzice acest sistem.
În alte județe, situația este și mai dificilă. În 2026, există în continuare școli în care elevii folosesc grupuri sanitare aflate în exteriorul clădirii. Într-o unitate de învățământ din Dolj, conducerea susține că toaleta este curățată și igienizată, însă problema ar urma să fie rezolvată prin achiziționarea unor containere.
„Copiii vin la toaletă, este igienizată, este curată. Până când vor fi achiziționate containere, vor merge ca și până acum. Pe perioada de iarnă țevile se sparg, igiena se asigură din apă de la rețea legată la un furtun. De spălat au în școală apă curentă”, a declarat directorul unei școli din localitatea Leordoasa.
130 de copii din Gorj merg în continuare la toaleta din curte
Aceeași situație se întâlnește și în Gorj, unde aproximativ 130 de copii dintr-o comună trebuie să traverseze curtea școlii pentru a ajunge la toaleta aflată în exteriorul clădirii, indiferent de condițiile meteorologice.
Problema este cu atât mai dificilă pentru elevii mici, mai ales în timpul iernii.
„Este foarte necesară, pentru că sunt și copii mici, iar pentru ei este greu să meargă, mai ales iarna, când ninge. Trebuie să stai toată ziua după ei”, a spus o persoană.
Primarul comunei Bâlteni, Marius Popescu, susține că situația este cunoscută, însă administrația locală întâmpină dificultăți în găsirea unei soluții tehnice.
„Așa este structura, dar după cum puteți vedea și dumneavoastră avem toaleta încălzită la 3,4 metri de clădirea principală, nu e în fundul curții cum s-ar putea înțelege. Nu am avea cum și unde, tehnic vorbind, să facem această toaletă. Mai avem una la Peștana”, a declarat edilul.
Zeci de toalete neconforme încă există în școli
Ministrul Educației, Mihai Dimian, a recunoscut că problema toaletelor neconforme nu a fost eliminată. Potrivit acestuia, România pornea de la 95 de toalete neconforme înregistrate anul trecut.
„În această perioadă s-au desfășurat investiții de miliarde de lei. Toalete neconforme probabil că vor fi în jur de 50, 60. Dar de tipul celor pe care mi le arătați dumneavoastră nu mă aștept să fie mai mult de 20”, a declarat ministrul.
În paralel cu problemele infrastructurii școlare, părinții așteaptă încă informații clare privind acordarea burselor sociale odată cu începerea cursurilor.
Guvernul a prevăzut însă bani pentru premierea absolvenților care au obținut media 10. Cei care au încheiat Evaluarea Națională cu media maximă vor primi 2.000 de lei, iar absolvenții de liceu care au obținut 10 la Bacalaureat vor fi recompensați cu 5.000 de lei.

