Bătut în plină noapte pe o stradă din Târgu Jiu

Un bărbat de 39 de ani, din Târgu Jiu, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind bănuit că a participat la agresarea unui gorjean.

Incidentul a avut loc în noaptea de 30 spre 31 august, pe strada Unirii din Târgu Jiu. Un bărbat de 32 de ani, din Scoarța, a sesizat poliția și a reclamat că a fost lovit cu pumnii și picioarele de persoane necunoscute.

În urma cercetărilor, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au identificat un suspect, pe care l-au reținut pentru 24 de ore și l-au introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj.

Cercetările continuă în cadrul dosarului penal deschis pentru lovire sau alte violențe, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs agresiunea.

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente