Peștera Muierilor din Baia de Fier intră într-o nouă etapă de dezvoltare și protejare, după ce, la data de 26 august 2026, a fost semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Prevenirea degradării și amenajarea sectorului turistic al obiectivului Peștera Muierilor, în scopul conservării, protecției și dezvoltării durabile a ecosistemului și activităților de cercetare științifică, instruire ecologică, ecoturism și turism speologic specializat”, cod SMIS 360194.
Proiectul este finanțat prin Programul Regional Sud-Vest Oltenia 2021–2027 și reprezintă una dintre cele mai importante investiții realizate în ultimii ani pentru protejarea și valorificarea durabilă a Peșterii Muierilor, obiectiv emblematic al comunei Baia de Fier și al județului Gorj.
Ce lucrări sunt prevăzute
Investiția urmărește atât conservarea mediului carstic și reducerea impactului activității turistice asupra peșterii, cât și crearea unor condiții moderne, sigure și atractive pentru vizitatori.
Printre principalele intervenții prevăzute în cadrul proiectului se numără:
• construirea și dotarea unui Centru de primire a vizitatorilor, cu spații de informare, expoziționale, educaționale și de monitorizare;
• modernizarea sectorului turistic din interiorul Peșterii Muierilor, inclusiv a aleii de vizitare, iluminatului și sistemelor de siguranță;
• amenajarea aleilor de intrare și ieșire și realizarea unui traseu panoramic de întoarcere;
• implementarea unor sisteme moderne de ticketing, control al accesului, informare digitală, audio-ghid și supraveghere;
• introducerea unor soluții moderne pentru monitorizarea și protejarea microclimatului și biodiversității specifice peșterii.
Peste 20 de milioane de lei pentru investiție
Valoarea eligibilă a proiectului este de 20.272.120,39 lei.
Semnarea contractului de finanțare marchează trecerea într-o nouă etapă, cea a implementării efective a investiției. Proiectul are ca obiectiv păstrarea valorii naturale a Peșterii Muierilor, în paralel cu dezvoltarea turismului într-un mod responsabil și durabil.
Peștera Muierilor va rămâne în centrul dezvoltării turistice a comunei Baia de Fier, însă această dezvoltare trebuie realizată cu grijă față de patrimoniul natural, care trebuie păstrat și pentru generațiile viitoare.
Primăria Comunei Baia de Fier va continua demersurile necesare pentru ca proiectul să fie implementat în cele mai bune condiții și în termenele asumate.

