Regiunea Insulelor Ionice a fost plasată miercuri de autoritățile de la Atena sub alertă Cod Roșu, întrucât este prognozat un risc foarte ridicat de incendii de vegetație (Categoria 4), relatează Euronews.
Principalele Insule Ionice sunt Corfu, Paxos, Itaca, Cefalonia, Leucada, Kythira și Zante.
În cadrul acestei alerte de Cod Roșu, Mecanismul Național de Protecție Civilă este activat integral, fiind mobilizate personalul, echipamentele și resursele necesare pentru pregătirea în fața unei amenințări iminente, intervenția în situații de urgență și gestionarea consecințelor oricărui eveniment distructiv.
De asemenea, sunt activate măsuri pe termen scurt de recuperare, ajutor și sprijin, menite să contribuie la diminuarea impactului dezastrului.
Un risc ridicat de incendii de vegetație (Categoria 3) este prognozat pentru Attica, mai multe zone din Grecia continentală și toate celelalte insule ale țării.
Alerta vine în contextul în care Grecia se află în plin sezon al vacanțelor de vară, iar plajele sunt aglomerate atât de turiști locali, cât și de vizitatori internaționali.
Grecia a reușit să aducă sub control incendiile de vegetație din alte regiuni
Între timp, situația s-a îmbunătățit la locul unui incendiu care a izbucnit marți de la o carieră aflată în zona Elliniko din Salamina.
Potrivit Serviciului de Pompieri, incendiul a fost izolat și nu există riscul extinderii acestuia.
Un alt incendiu de vegetație izbucnit în zona Agios Vlasios din Beoția a fost de asemenea în mare parte adus sub control, pompierii continuând să intervină pentru stingerea unor focare.
Locuitorii din zona Tsoukalades fuseseră informați marți de autorități să evacueze și să se îndrepte spre Livadeia.
De asemenea, un incendiu de vegetație izbucnit într-o zonă împădurită din Stefani, în Beoția, nu mai are un front activ. Pe timpul nopții, pompierii au intervenit pentru…

