Elisabeta Vasile, de la scenă la catedră: artista va preda canto la Școala Populară de Arte din Târgu Jiu

Interpreta de muzică populară și realizatoarea de emisiuni folclorice Elisabeta Vasile se alătură, începând cu anul școlar 2026-2027, echipei Școlii Populare de Arte „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, unde va preda canto – muzică populară.

Originară din Aninoasa, județul Gorj, Elisabeta Vasile și-a început activitatea muzicală încă din copilărie. A urmat cursurile Școlii Populare de Artă, iar ulterior a absolvit Facultatea de Muzică, specializarea Pedagogie muzicală.

De-a lungul carierei, artista a avut numeroase apariții pe scene din țară, colaborări cu posturi de radio și televiziune, dar și proiecte alături de artiști și ansambluri importante ale folclorului gorjenesc. În anul 2002 și-a lansat primul album discografic, „Pe malul Gilortului”, realizat sub îndrumarea maestrului Marcel Parnica. De asemenea, Elisabeta Vasile a colaborat cu Ansamblul Profesionist „Doina Gorjului”.

Din această toamnă, experiența artistică și pedagogică acumulată de-a lungul anilor va fi transmisă noii generații de cursanți ai Școlii Populare de Arte „Constantin Brâncuși”.

Elisabeta Vasile va prelua clasa de canto – muzică populară a regretatului interpret și profesor Ion Drăgan, continuând activitatea unei clase care a obținut de-a lungul timpului rezultate frumoase și care păstrează o puternică încărcătură emoțională pentru reprezentanții instituției.

Reprezentanții Școlii Populare de Arte i-au urat bun venit în echipă și mult succes în activitatea didactică alături de cursanți.

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente