Jandarmii sălăjeni au descoperit, în noaptea de duminică, mai multe substanțe susceptibile a fi interzise, ascunse în roata unui autoturism, în timpul unei acțiuni desfășurate la un eveniment public organizat în municipiul Zalău.
Potrivit autorităților, substanțele au fost găsite asupra unor tineri, în urma verificărilor efectuate de jandarmii care asigurau măsurile de ordine publică la eveniment.
Alte substanțe susceptibile a fi interzise au fost descoperite într-un rucsac aflat pe bancheta din spate a autoturismului.
Bunurile identificate au fost ridicate de jandarmi și înaintate instituțiilor competente, care vor continua cercetările pentru stabilirea naturii substanțelor și a împrejurărilor în care acestea au fost deținute.

