Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a anunțat lansarea unei noi secțiuni pe site-ul oficial al Ministerului Apărării Naționale (MApN), unde sunt prezentate zilnic, pe categorii, date actualizate privind dronele sau fragmentele de drone care au ajuns pe teritoriul României de la începutul invaziei Federației Ruse în Ucraina.
Radu Miruță a explicat, într-o postare pe Facebook, că decizia a fost luată pentru a exista o sursă oficială și transparentă de informare, în condițiile în care cifrele prezentate în presă au diferit uneori de la un articol la altul.
„Am auzit des vorbindu-se despre câte drone, ori resturi de drone au intrat în România. Și mai des am văzut că cifrele difereau de la articol, la articol”, a declarat ministrul interimar al Apărării.
Potrivit acestuia, datele vor fi încărcate zilnic pe site-ul MApN, astfel încât situația să poată fi urmărită pe baza informațiilor oficiale.
Anunțul vine după ce, duminică, o dronă maritimă a fost descoperită în apele Mării Negre, în zona Costinești. În urma verificărilor, autoritățile au stabilit că este vorba despre o dronă Gerbera, de fabricație rusească, care nu avea încărcătură explozivă.
„E sănătos să avem păreri diferite, dar e important să ne informăm din surse oficiale”, a mai transmis Radu Miruță.
Datele publicate de MApN prezintă atât situația cumulată de la începutul războiului de invazie al Ucrainei de către Federația Rusă, cât și evoluția înregistrată începând cu 1 ianuarie 2026.
În 2026, până la momentul raportării, au fost înregistrate:
• 55 de atacuri în apropierea frontierei;
• 24 de pătrunderi neautorizate;
• 4 drone doborâte.
De la începutul războiului de invazie al Ucrainei de către Federația Rusă, bilanțul este:
• 121 de atacuri în apropierea frontierei;
• 42 de pătrunderi neautorizate;
• 4 drone doborâte.
MApN precizează că aceste informații sunt actualizate zilnic pe site-ul instituției, pentru a oferi o imagine oficială și la zi asupra incidentelor cu drone produse în apropierea sau pe teritoriul României.

