Secretar de stat în Ministerul Energiei: „Şanse zero” ca România să intre în blackout. Facturile ar putea creşte cu 5%

Sorin Elisei, secretar de stat în Ministerul Energiei, a declarat, sâmbătă, că România nu riscă să intre în blackout pe fondul crizei energetice, estimând că şansele unui astfel de scenariu sunt zero.

În ceea ce priveşte evoluţia facturilor la energie, oficialul a precizat că este necesară aşteptarea lunilor octombrie, noiembrie şi decembrie, perioadă în care, în mod tradiţional, contractele de furnizare sunt renegociate pentru anul calendaristic următor. Din perspectiva sa, în acest moment, este posibilă o creştere a facturilor cu aproximativ 5% faţă de anul acesta.

„Trebuie să aşteptăm să vedem lunile octombrie, noiembrie şi decembrie, pentru că în mod tradiţional contractele de furnizare se renegociază în trimestrul 4 al unui an, pentru următorul an calendaristic. Există, cel puţin din punctul meu de vedere, în acest moment, prognosticul pe care îl dau eu este o creştere de 5% faţă de anul acesta”, a declarat Sorin Elisei la Antena 3, întrebat despre o posibilă majorare a facturilor românilor în contextul crizei energetice.

Secretarul de stat a fost întrebat şi despre riscul ca România să ajungă în situaţia unui blackout. Răspunsul său a fost categoric: şansele ca acest lucru să se întâmple sunt zero%.

Elisei a explicat şi situaţia importurilor de energie din Bulgaria, precizând că nu întreaga cantitate importată ajunge să fie consumată în România.

„Parte din importurile din Bulgaria pleacă şi în Ungaria, tranzitează România şi se aduc în Ungaria. În mod real, la noi rămân undeva în jur de 2000 sau sub 2000 de megawaţi, în funcţie de fiecare interval”, a precizat oficialul din Ministerul Energiei.

Acesta a mai arătat că România este interconectată energetic cu mai multe state din regiune. „Dacă vă uitaţi pe harta sistemului energetic în timp real, o să vedeţi că România comunică şi cu Ungaria, şi cu Serbia, şi cu Ucraina, şi cu Moldova”, a mai declarat Sorin Elisei.

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente