Investitor american la Sadu II: negocieri pentru producția de muniție și 150 de noi locuri de muncă

Uniunea Salvați România anunță că Uzina Mecanică Sadu se află în pragul unei noi etape de dezvoltare, după ce Consiliul de Administrație al societății a aprobat, în această săptămână, începerea negocierilor directe cu US Ballistics, o companie din Statele Unite ale Americii.

Potrivit unei postări publicate pe pagina oficială de Facebook a USR, compania americană a închiriat deja platforma Sadu II și intenționează să dezvolte aici o nouă capacitate de producție de muniție în România.

Contractul aflat în prezent în negociere ar urma să aducă Uzinei Mecanice Sadu venituri de aproximativ 1,4 milioane de euro anual, suma urmând să fie achitată în avans. În același timp, investiția ar putea genera noi locuri de muncă în zonă, fiind avute în vedere, într-o primă etapă, 150 de angajări.

USR susține că proiectul reprezintă un nou pas în procesul de relansare a platformei industriale Sadu II, care, până de curând, era neutilizată. Potrivit comunicatului, Radu Miruță a început anul trecut demersurile pentru relansarea Uzinei Sadu, iar Irineu Darău continuă în prezent, din cadrul Ministerului Economiei, activitatea de atragere a investițiilor și de dezvoltare a capacităților de producție.

Astfel, o platformă industrială care a stat nefolosită ar putea deveni din nou un centru de producție, investiții și creare de locuri de muncă. De această dată, subliniază reprezentanții USR, muniția ar urma să fie produsă în România.

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente