Mașină căutată în Germania, oprită la Vama Albița. Șoferul avea acte și numere false

Un autoturism căutat de autoritățile germane, suspectat că ar fi fost „clonat”, a fost descoperit de polițiștii de frontieră din Albița. Mașina avea plăcuțe de înmatriculare false, iar în interior au fost găsite documente și materiale folosite pentru falsificarea actelor.

Incidentul s-a produs pe 13 august, în jurul orei 15.15, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița, din cadrul ITPF Iași.

Potrivit Poliției de Frontieră, pe sensul de ieșire din România s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control un bărbat de 38 de ani, cu dublă cetățenie, română și moldovenească. Acesta conducea un autoturism fabricat în anul 2019, înmatriculat aparent în Germania.

Polițiștii de frontieră au avut suspiciuni cu privire la situația juridică a mașinii și au efectuat verificări suplimentare. În urma acestora, au constatat că autoturismul figura în bazele de date ca bun căutat pentru a fi folosit ca probă în cadrul unor proceduri penale, în baza unei alerte emise de autoritățile germane.

Mai mult, în urma verificărilor efectuate prin intermediul autorităților din Germania, s-a stabilit că plăcuțele de înmatriculare montate pe autoturism erau false.

Controlul amănunțit al mașinii și al persoanei a scos la iveală și alte elemente suspecte. Polițiștii de frontieră au descoperit în interiorul autoturismului o ștampilă similară celor utilizate de autoritățile germane pentru aplicarea inspecției tehnice periodice, precum și un sticker cu datele de identificare ale autoturismului.

Bărbatul le-a declarat anchetatorilor că ar fi împrumutat mașina de la un conațional pentru a călători în Republica Moldova și că nu știa că autoturismul este căutat de autorități sau că ar avea legătură cu activități ilegale.

Polițiștii de frontieră continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăinuire, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare.

Autoturismul, evaluat la aproximativ 125.000 de lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente