Căminul de bătrâni amenajat în comuna Bustuchin, în fostul sediu social al Exploatării Miniere Seciuri, este aproape finalizat și va avea o capacitate de aproximativ 40 de locuri.
Clădirea a fost abandonată după închiderea activității miniere din zonă, însă a fost preluată de Primăria Bustuchin în perioada Guvernului Ponta și este acum complet reabilitată.
Primarul Ion Ciocea a declarat că urmează să semneze contractul pentru dotarea căminului și își dorește ca acesta să fie pus în funcțiune cât mai curând. Edilul spune că a primit deja solicitări inclusiv din alte localități.
Potrivit lui Ion Ciocea, realizarea proiectului nu a fost ușoară. O parte din finanțare a fost obținută prin PNRR, iar pentru completarea investiției administrația locală a contractat un împrumut de la Trezorerie. În același timp, primarul afirmă că mai are nevoie de sprijin financiar și a solicitat sprijinul Consiliului Județean Gorj.
În paralel, Primăria Bustuchin a accesat un alt proiect destinat persoanelor vârstnice singure din comună, care vor beneficia de servicii de îngrijire la domiciliu. Prin acest proiect au fost create și 14 noi locuri de muncă.

