Doi frați, cercetați pentru violență în familie după un conflict cu tatăl lor, la Bumbești-Jiu

La data de 4 iulie 2026, ora 08:54, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bumbești-Jiu au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la producerea unui conflict în familie.

Din cercetările efectuate la fața locului a reieșit că un bărbat de 69 de ani, din orașul Bumbești-Jiu, pe fondul unor neînțelegeri privind amplasarea unui gard în curtea locuinței, ar fi fost împins de cei doi fii ai săi, în vârstă de 47 de ani, din comuna Bălănești, și, respectiv, 51 de ani, din orașul Bumbești-Jiu, fără a-i fi provocate urme vizibile de violență.

Polițiștii au întocmit formularul de evaluare a riscului, în conformitate cu prevederile Legii nr. 217/2003, rezultând existența unui risc iminent. În consecință, au fost emise două ordine de protecție provizorii împotriva celor doi bărbați.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente