În perioada 6–10 iulie, comuna Polovragi va găzdui o nouă ediție a Atelierelor de Vară, un program educativ și recreativ dedicat copiilor și tinerilor, organizat în parteneriat cu Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu (UCB), în cadrul Alianței ACE2-EU, alături de Primăria Comunei Polovragi și Salvamont Gorj.
Timp de cinci zile, participanții vor lua parte la activități menite să îmbine educația cu tradiția, creativitatea și explorarea naturii. Programul include ateliere de meșteșuguri și sculptură tradițională, inițiere în tehnici de cioplire și decorare, precum și demonstrații susținute de sculptori și meșteri populari în cadrul Taberei de Sculptură de la Polovragi.
Copiii vor avea ocazia să descopere patrimoniul natural și cultural al zonei prin activități interactive, dar și să participe la ateliere de artă populară, dansuri tradiționale, povești și jocuri. De asemenea, specialiștii Salvamont Gorj vor susține sesiuni de prim ajutor, oferindu-le participanților noțiuni esențiale pentru intervenția în situații de urgență.
Prin activități creative și de educație non-formală, organizatorii își propun să stimuleze imaginația, spiritul de echipă și dezvoltarea personală a copiilor, oferindu-le o experiență educativă într-un cadru natural deosebit.
Atelierele de Vară de la Polovragi reprezintă o oportunitate de a petrece vacanța într-un mod activ și util, învățând prin joc, creație și interacțiune cu specialiști din domenii diverse, într-un mediu care pune în valoare tradițiile și patrimoniul local.

