La data de 30 iunie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Gorj au continuat activitățile de verificare a modului în care sunt executate lucrările în zona drumului public, pe raza municipiului Târgu Jiu.

În urma controalelor efectuate, au fost constatate nereguli privind respectarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, fiind aplicate două sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 8.505 lei, în cazul a doi executanți de lucrări.
Inspectoratul de Poliție Județean Gorj va continua acțiunile de verificare a respectării normelor legale privind executarea lucrărilor în zona drumului public, pentru prevenirea producerii evenimentelor rutiere și asigurarea unui climat de siguranță pentru toți participanții la trafic.

