Un muncitor nepalez în vârstă de 35 de ani a murit în urma unui accident de muncă produs duminică seara, 28 iunie, în jurul orei 21:30, la un abator din comuna Frâncești, județul Vâlcea.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea, bărbatul, angajat al societății, ar fi fost surprins de un utilaj aflat în funcțiune în timpul desfășurării activităților de curățare a unei linii de tranșare a păsărilor.
„Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat în vârstă de 35 de ani, cetățean străin, angajat al societății, ar fi fost surprins de un utilaj aflat în funcțiune, în timpul desfășurării activităților de serviciu”, au transmis reprezentanții IPJ Vâlcea.
Surse judiciare au precizat că victima, originară din Nepal, efectua operațiuni de curățare a liniei de producție, iar la un moment dat a fost implicat într-un incident cu un element mobil al utilajului.
Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările producerii accidentului de muncă. De asemenea, sunt verificate condițiile de securitate și sănătate în muncă de la nivelul unității.

