Canicula împinge prețul energiei la maxime: România înregistrează cel mai mare tarif spot din Europa, cu un vârf de peste 800 euro/MWh

Pe fondul temperaturilor extreme, prețul energiei electrice pe piața spot a atins luni niveluri foarte ridicate în România, cu un maxim de peste 800 de euro/MWh în intervalele de seară. Potrivit datelor prezentate de economica.net, România a avut cel mai mare preț mediu al zilei pe Piața pentru Ziua Următoare (PZU) din Europa.

Conform informațiilor publicate de Operatorul Pieței, prețul mediu al PZU de la București a fost de 1.171 lei/MWh, echivalentul a 224 euro/MWh. România ocupă astfel primul loc în Europa la acest indicator, fiind urmată de Ungaria, unde prețul este cu doar 1 euro/MWh mai mic. În același timp, energia s-a tranzacționat la aproximativ jumătate din acest nivel în Bulgaria și Grecia, unde prețurile medii au fost de 90 euro/MWh, respectiv 87 euro/MWh.

Tarifele s-au menținut ridicate pe tot parcursul zilei, însă au crescut puternic în orele serii, odată cu reducerea producției de energie fotovoltaică. Cel mai mare preț al zilei a fost înregistrat în intervalul 19:00–19:15, când energia s-a tranzacționat la 4.250 lei/MWh, echivalentul a 811 euro/MWh. De asemenea, în alte nouă intervale orare din seara de luni, prețul a depășit pragul de 4.000 lei/MWh.

 

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente