Canicula pune la încercare și satele: bătrânii se refugiază la umbră, iar casele din lut rămân cele mai răcoroase

Deși temperaturile ridicate se resimt mai puternic printre blocurile din marile orașe, nici viața la sat nu este mai ușoară în timpul caniculei. În lipsa aparatelor de aer condiționat, oamenii încearcă să facă față căldurii stropind curțile, căutând umbra, consumând cât mai multă apă și evitând să iasă din casă în intervalele cu temperaturi extreme.

La orele prânzului, ulițele satelor sunt aproape pustii. Cei mai mulți vârstnici aleg să iasă din locuințe doar dimineața devreme sau seara, când căldura se mai domolește. Moș Dinu și-a amenajat un acoperiș în fața porții, unde își petrece timpul la umbră.

„Unde să mă duc? În casă e cald și m-am plictisit de televizor. Aici e mai răcoare, mai bate vântul și e mai bine decât înăuntru”, spune un localnic.

Și Moș Alexandru, în vârstă de 84 de ani, preferă să stea la poartă, alternând timpul petrecut afară cu momentele în care se retrage în camera răcoroasă din casă. El spune că în locuință temperatura rămâne suportabilă, iar noaptea doarme cu o plapumă subțire.

În perioadele caniculare, casele vechi din lut sunt un adevărat avantaj pentru locuitorii satelor. Acestea păstrează răcoarea în interior și nu necesită aer condiționat. Un localnic spune că preferă să doarmă în casa din lut, deoarece este mai răcoroasă decât cea construită din bolțari.

Medicii atrag atenția că persoanele cu boli cronice trebuie să evite expunerea la soare și să se hidrateze corespunzător. Un localnic care suferă de afecțiuni cardiace spune că își petrece timpul într-o cameră situată pe partea umbrită a casei și nu mai iese afară până după ora 18.00.

Specialiștii avertizează că vârstnicii sunt cei mai vulnerabili în timpul caniculei. Odată cu înaintarea în vârstă, organismul își pierde din capacitatea de a-și regla temperatura, iar senzația de sete apare mai târziu, ceea ce crește riscul de deshidratare.

 

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente