Salvamontiștii din cadrul Serviciului Salvamont al Consiliului Județean Gorj au desfășurat o amplă acțiune de întreținere și reabilitare a traseelor turistice din Masivul Parâng. Intervenția a vizat zona traseului care pornește din Cheile Galbenului către Șura Dacilor, unde echipele de salvatori montani au curățat vegetația, au verificat și refăcut marcajele turistice și au ecologizat întreaga rută.
În urma evaluării realizate în teren, salvamontiștii au constatat că, în anumite sectoare afectate de exploatări forestiere, marcajele nu mai pot fi aplicate pe suport natural. Pentru păstrarea continuității traseului și creșterea vizibilității acestuia, în perioada următoare vor fi montați trei stâlpi de marcaj suplimentari.
Salvamont Gorj continuă astfel modernizarea sistemului de orientare montană, după ce, începând de anul trecut, a introdus în premieră națională stâlpi de marcaj dotați cu elemente reflectorizante, fotoluminiscente și sisteme de iluminare cu lampă solară. Noile soluții contribuie la o orientare mai ușoară a turiștilor și la creșterea siguranței acestora, inclusiv în condiții de ceață, întuneric sau vizibilitate redusă.
Prin acțiunile de întreținere, modernizare și monitorizare a traseelor, salvamontiștii gorjeni urmăresc să ofere condiții mai bune pentru iubitorii muntelui și să reducă riscurile întâlnite pe potecile turistice din zona montană a județului Gorj.

