Tragedie la bungee jumping: o tânără de 21 de ani a murit după ce a fost lansată fără coarda de siguranță

O tânără de 21 de ani și-a pierdut viața sâmbătă, în timpul unui salt cu bungee jumping în statul São Paulo, Brazilia, după ce organizatorii au omis să îi atașeze coarda de siguranță. Victima, Maria Eduarda Rodrigues de Freitas, participa la o activitate organizată de compania Entre Cordas.

Imaginile surprinse la fața locului și distribuite pe rețelele de socializare arată cum tânăra este lansată de pe Podul Esqueleto din orașul Limeira. După salt, cei prezenți au observat că frânghia elastică destinată să îi amortizeze căderea rămăsese fixată în partea superioară a podului, fără să fie conectată la echipamentul acesteia.

Martorii au intervenit imediat și au început manevrele de resuscitare până la sosirea echipajelor medicale. Potrivit presei locale, paramedicii au constatat decesul la fața locului, cauza fiind multiple traumatisme.

Conform informațiilor difuzate de CNN Brasil și Novo Noticias, șase persoane implicate în organizarea evenimentului au fost reținute de poliție. Autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele tragediei și eventualele responsabilități ale companiei.

Maria Eduarda Rodrigues de Freitas era originară din regiunea São Paulo și absolvise studii în educație fizică și management sportiv. Cu puțin timp înainte de incident, aceasta publicase pe rețelele de socializare o fotografie din timpul pregătirilor pentru salt.

Compania Entre Cordas percepea aproximativ 180 de reali (circa 30,64 euro) pentru o sesiune de bungee jumping și intenționa să își extindă activitatea în mai multe orașe din statele São Paulo și Minas Gerais. În seara tragediei, pagina de Instagram a firmei nu mai putea fi accesată.

Podul Esqueleto este cunoscut în rândul pasionaților de sporturi extreme și este frecvent utilizat pentru salturi cu bungee jumping. Ancheta autorităților este în desfășurare.

 

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente