Companiile au posibilitatea, până la data de 25 iunie, să redirecționeze 20% din impozitul pe profit datorat statului către Salvamont România, contribuind astfel la susținerea activității salvatorilor montani și la salvarea de vieți omenești.
Zi de zi, indiferent de condițiile meteo, de oră sau de gradul de dificultate al intervențiilor, salvatorii montani răspund solicitărilor de ajutor în zone greu accesibile, înfruntând frigul, furtunile și terenurile accidentate pentru a ajunge la persoanele aflate în pericol.
Prin această facilitate fiscală, mediul de afaceri poate sprijini o cauză bazată pe responsabilitate, solidaritate și grijă față de semeni. Sumele redirecționate vor fi utilizate pentru dezvoltarea programelor de educație montană și prevenire a accidentelor, precum și pentru îmbunătățirea pregătirii profesionale și a dotărilor necesare echipelor de intervenție.
Investițiile în echipamente moderne, cursuri de pregătire și acțiuni de prevenție contribuie direct la creșterea eficienței intervențiilor, la reducerea timpilor de răspuns și, implicit, la salvarea unui număr cât mai mare de vieți.

