Târgu Jiu găzduiește, în perioada 29 – 31 mai 2026, cea de-a 30-a ediție a Festivalului Filmului European, eveniment care ajunge pentru al doilea an consecutiv la cinematograful Cinema Sergiu Nicolaescu. Publicul va putea urmări gratuit, pe durata celor trei zile, șapte filme europene recente, apreciate pentru temele actuale și diversitatea artistică.
Ediția jubiliară a Festivalului Filmului European are cea mai mare acoperire națională de până acum, fiind prezentă în 13 orașe din România. Filmele selectate propun povești puternice despre realitățile contemporane, istorii recente, lumi imaginare și relațiile dintre oameni, toate sub semnul dialogului cultural și al înțelegerii reciproce. Sub sloganul „De 30 de ani, cinema fără margini”, festivalul continuă să promoveze cinematografia europeană și libertatea de expresie artistică.
Programul de la Târgu Jiu include două animații, un musical, o comedie, un thriller despre tortura la care sunt supuși prizonierii politici în Iran, dar și o producție sensibilă dedicată transformărilor asociate vârstei de mijloc.
Gala de deschidere are loc vineri, 29 mai, de la ora 19:00, la Cinema Sergiu Nicolaescu, cu proiecția filmului Smaragda: I Got Thick Skin and I Can’t Jump, regizat de Emilios Avraam. Producția explorează cu sensibilitate și umor vidul existențial al vârstei mijlocii și căutarea sensului într-o lume dominată de conținut digital.
Ediția aniversară îi are ca ambasadori onorifici pe Ada Solomon, președinta Consiliului de Administrație al Academiei Europene de Film, și pe Igor Cobileanski, unul dintre cei mai apreciați regizori ai spațiului cinematografic românesc și moldovenesc.
La Gala Premiilor GOPO din 4 mai 2026, Igor Cobileanski a obținut premiile pentru Cel mai bun regizor și Cel mai bun scenariu, alături de Alin Boeru, pentru lungmetrajul Comatogen, lansat oficial în cinematografe pe 7 mai. Totodată, regizorul a câștigat premiul pentru Cel mai bun film de scurtmetraj cu producția Nebunul, proiectată deja în cadrul Festivalului Filmului European la Cinema Union, în prezența autorului.
În calitate de ambasador al festivalului, Igor Cobileanski a realizat și spotul oficial de promovare al ediției din acest an. Spotul poate fi urmărit aici: Festivalul Filmului European – spot oficial 2026
Festivalul continuă tradiția începută în 2006 de a desemna anual un ambasador onorific din rândul cineaștilor români cu realizări remarcabile. Printre foștii ambasadori se numără Cristi Puiu, Corneliu Porumboiu, Cristian Mungiu, Radu Jude și Tudor Giurgiu.
Identitatea vizuală a ediției aniversare este semnată de Dan Perjovschi, artist cunoscut pentru lucrările sale de desen, pictură și performance. Pentru ediția cu numărul 30, acesta a realizat creații inspirate de valorile europene, libertatea artistică și rolul cinematografiei în societate.
Festivalul Filmului European este organizat de Institutul Cultural Român, cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene în România și EUNIC România, în parteneriat cu UCIN, ambasade și institute culturale europene.
Co-organizatorii ediției de la Târgu Jiu sunt Consiliul Local și Primăria Municipiului Târgu Jiu, alături de Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși”.

