Regiunea Sud-Vest Oltenia beneficiază de noi investiții europene în valoare totală de peste 10,5 milioane de euro, prin Programul Regional Sud-Vest Oltenia, destinate modernizării infrastructurii educaționale, dezvoltării serviciilor medicale și susținerii inovației în mediul privat.
Au fost semnate și înmânate nouă contracte de finanțare care vor sprijini proiecte cu impact direct asupra comunităților din județele Gorj și Dolj. Peste 1.400 de elevi din Gorj vor învăța în condiții mai bune, în urma modernizării unor unități de învățământ din Târgu Cărbunești, Ciuperceni și Căpreni. Investițiile vizează reabilitarea clădirilor, creșterea eficienței energetice și reducerea costurilor de întreținere.
Un proiect important este cel al Colegiului Național „George Coșbuc” din Motru, care va beneficia de o finanțare de peste 2,3 milioane de euro pentru modernizarea spațiilor de învățământ, reabilitare termică, instalarea de panouri fotovoltaice și implementarea unor soluții energetice moderne, precum pompele de căldură.
Pe lângă sectorul educațional, aproximativ 3,2 milioane de euro sunt direcționați către proiecte private din domeniile sănătății și tehnologiei. La Târgu Jiu, Centrul de Calcul SA va dezvolta o platformă bazată pe inteligență artificială și analiză de date, în timp ce în Craiova vor fi implementate soluții inovatoare în domeniul medical, inclusiv diagnostic precoce în oncologie și personalizarea tratamentelor.
Reprezentanții Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia au subliniat că aceste investiții contribuie direct la creșterea calității vieții, prin modernizarea infrastructurii publice, susținerea educației și dezvoltarea serviciilor medicale și tehnologice.
Noile proiecte completează un pachet recent de finanțări, prin care alte aproximativ 9 milioane de euro au fost alocate comunităților din Gorj, confirmând ritmul susținut al investițiilor europene în regiune.

