O femeie din Constanța ar urma să primească despăgubiri de aproape 15.400 de lei din partea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), după ce autoturismul său a fost avariat de o capră care a pătruns pe Autostrada Soarelui. Decizia a fost menținută de Tribunalul Constanța, care a respins apelul formulat de CNAIR împotriva hotărârii Judecătoriei Constanța, potrivit Ziarului Amprenta.
Accidentul s-a produs în seara de 20 septembrie 2020, în jurul orei 19:00, pe Autostrada A2, pe sensul de mers Constanța – București, în apropierea kilometrului 140. În urma impactului, mașina femeii a suferit avarii importante, iar instanța a stabilit că aceasta trebuie să fie despăgubită cu suma de 15.389,99 lei, reprezentând costurile reparațiilor.
Magistrații au considerat că CNAIR nu și-a îndeplinit obligația legală de a asigura condiții sigure de circulație pe autostradă. Potrivit motivării instanței, imaginile video depuse la dosar au arătat că gardurile de protecție menite să împiedice accesul animalelor pe carosabil erau deteriorate sau chiar lipseau în anumite porțiuni.
Judecătorii au subliniat că animalul implicat în accident era o capră domestică, iar incidentul putea fi prevenit dacă gardurile de protecție ar fi fost întreținute corespunzător.
„Pericolul putea fi evitat prin simpla respectare de către pârâtă a obligației legale de îngrijire a drumului”, au concluzionat magistrații.
Instanța a apreciat că CNAIR a acționat din culpă, întrucât nu a luat măsurile necesare pentru a preveni pătrunderea animalelor pe un drum unde viteza maximă admisă este de 130 km/h.
Decizia Tribunalului Constanța nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Constanța.

