O rețea de trafic de droguri care opera între California și Franța a fost destructurată de autoritățile franceze, după o anchetă amplă a Jandarmeriei Naționale, relatează Le Figaro.
În zilele de 18 și 19 mai, șase persoane au fost reținute, iar cinci au fost puse sub acuzare, dintre care patru au fost arestate preventiv, iar una plasată sub control judiciar. Investigația a vizat o schemă de import de canabis care alimenta piața din zona Parisului.
Anchetatorii susțin că un bărbat de 32 de ani ar fi avut un rol central în organizarea rețelei, în colaborare cu un complice de 28 de ani stabilit pe Coasta de Vest a Statelor Unite, precum și cu alți membri implicați în diferite etape ale lanțului de distribuție.
În urma perchezițiilor, au fost descoperite 10.000 de euro în numerar și bunuri de lux care nu corespundeau veniturilor declarate ale suspecților.
Metoda de transport era una neobișnuită: canabisul era ascuns în pachete de mobilă demontabilă, echipamente de fitness și aparate de jocuri arcade, expediate prin transport comercial din California către Franța. La sosire, coletele erau preluate de complici și distribuite ulterior în rețele locale de trafic.
Potrivit anchetatorilor, din iunie 2025 până în prezent au fost monitorizate aproximativ 21 de transporturi către Franța, precum și alte livrări către state vecine.

