Incident la Palatul CFR: toate lifturile oprite după o defecțiune la un ascensor recent modernizat

Grup Exploatare și Întreținere Palat C.F.R., compania care administrează sediul Ministerului Transporturilor, a transmis un punct de vedere în urma incidentului produs joi, 21 mai, la unul dintre ascensoarele din clădire. Reprezentanții instituției au calificat evenimentul drept regretabil și au anunțat măsuri imediate pentru verificarea întregii instalații de ridicat.

Potrivit acestora, prioritatea principală este siguranța persoanelor care tranzitează clădirea și identificarea rapidă a cauzelor care au dus la producerea defecțiunii. „Regretăm disconfortul creat și vom depune toate eforturile pentru ca activitatea în clădire să se desfășoare în condiții de maximă siguranță”, se arată în comunicatul oficial.

Reprezentanții companiei precizează că, cu o zi înainte de incident, la ascensorul respectiv au fost efectuate lucrări de revizie majoră, inclusiv înlocuirea integrală a cablurilor de tracțiune. De asemenea, instalația avea toate verificările tehnice la zi și autorizație ISCIR valabilă, fiind considerată conformă pentru exploatare.

În urma incidentului, conducerea a decis oprirea imediată a tuturor lifturilor din Palatul CFR până la finalizarea unor verificări tehnice suplimentare.

Totodată, directorul general a convocat de urgență reprezentanții firmei responsabile de mentenanța ascensoarelor, care vor trebui să ofere explicații privind intervențiile recente și să participe la expertiza tehnică aflată în desfășurare.

„Siguranța angajaților și a vizitatorilor din Palatul CFR este prioritară. Deși echipamentul avea toate avizele ISCIR și cablurile fuseseră recent înlocuite, un astfel de incident este inacceptabil. Vom continua ancheta până la capăt și, dacă se va constata o eroare umană sau de execuție, vor fi aplicate măsuri legale și contractuale ferme”, a declarat directorul general Vlad Secăreanu.

Ministerul Transporturilor a anunțat că va colabora cu toate instituțiile implicate în anchetă, iar informațiile noi vor fi comunicate pe măsură ce investigația tehnică avansează.

 

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente