La data de 28 aprilie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, împreună cu cei ai subunităților de poliție din cadrul IPJ Gorj, au desfășurat o acțiune pentru verificarea modului în care sunt executate lucrările în zona drumului public, în scopul menținerii unui climat optim de siguranță rutieră.

În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale executanților de lucrări, în valoare totală de 52.650 de lei, pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 republicată, privind circulația pe drumurile publice.
Polițiștii rutieri vor continua să monitorizeze permanent starea de viabilitate a drumurilor și vor colabora cu administratorii acestora, pentru asigurarea desfășurării traficului rutier în condiții de siguranță pentru toți participanții la trafic.

