Primul sens giratoriu din municipiul Motru a fost realizat în doar trei zile, în zona Piața Veche. Investiția a fost derulată de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova, după numeroase solicitări făcute de-a lungul anilor, potrivit primarului Cosmin Morega.
Edilul a subliniat că amenajarea era absolut necesară, întrucât zona era intens circulată și frecvent marcată de accidente. Acesta a precizat că un fost coleg, care în prezent lucrează în Ministerul Transporturilor, a înțeles importanța proiectului și a contribuit la realizarea lui.
În continuare, primarul speră să fie demarate lucrările și pentru șoseaua ocolitoare a municipiului. De asemenea, Cosmin Morega a menționat că 90% dintre investițiile realizate în ultimii cinci ani au fost finanțate din fonduri europene sau guvernamentale, deoarece bugetul local nu ar fi permis acoperirea acestor cheltuieli. În perioada următoare, edilul își va concentra eforturile asupra extinderii rețelei de gaze în satele aparținătoare.

