O societate comercială care desfășoară activități de concasare și sortare a agregatelor minerale în zona „Castru Roman” din Bumbești-Jiu, județul Gorj, a fost sancționată cu o amendă de 35.000 de lei de către inspectorii Administrației Bazinale de Apă Jiu.
Potrivit reprezentanților instituției, sancțiunea a fost aplicată ca urmare a nerespectării prevederilor legale în domeniul gospodăririi apelor. Autoritățile precizează că administratorul firmei fusese notificat încă din luna august 2025 cu privire la obligația de a informa instituția despre orice modificare adusă activității care ar putea afecta resursele de apă.
În plus, în cursul verii trecute, au fost înregistrate mai multe sesizări legate de modul de funcționare al societății. Printre problemele semnalate s-au numărat generarea unor cantități semnificative de praf, precum și neaplicarea măsurilor obligatorii de umectare a spațiului de lucru.
Reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Jiu reamintesc operatorilor economici că respectarea legislației de mediu și adoptarea măsurilor necesare pentru protejarea resurselor de apă sunt obligații legale, iar nerespectarea acestora atrage sancțiuni.

