Panică într-un bloc din municipiul Constanța. Douăsprezece persoane au fost evacuate, în urmă cu câteva ore, în urma izbucnirii unui incendiu într-un apartament situat la etajul 6 al imobilului. Trei copii cu vârste între 4 și 11 ani au avut nevoie să fie monitorizați de echipajul SMURD sosit la fața locului. Micuții nu au fost însă transportați la spital deoarece rudele acestora au refuzat acest lucru.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”, cinci autospeciale de stingere incendii, descarcerarea, o autospecială de transport personal şi victime multiple şi un echipaj SMURD au fost mobilizate la faţa locului, incendiul izbucnind la etajul şase al blocului.

