Care sunt mărcile de whisky cele mai consumate în România și cât de răspândită este această băutură în țara noastră? Acestea sunt doar două dintre întrebările la care ne-a răspuns Alin Lobodă, organizatorul Whisky Fest, ce are loc vineri și sâmbătă în București.
Pe 22 și 23 noiembrie, la Hotel Caro din București se desfășoară „Whisky Fest”, întâlnirea anuală a pasionaților de whisky la care participă reprezentanți ai unor distilerii renumite din toată lumea. În 2024, pasionații, dar și curioșii, vor putea explora 80 de branduri și 10 masterclass-uri susținute de experți internaționali.
Evenimentul este organizat de „The Whisky Club România”. Cu acest prilej, Hotnews a stat de vorbă cu Alin Lobodă, unul dintre fondatorii clubului și organizatorul Whisky Fest 2024, pentru a afla mai multe despre această comunitate, dar și despre preferințele românilor în materie de whisky.
Cât de mult whisky se bea în România?
România nu e o țară consumatoare de whisky, dar interesul pentru această băutură a crescut de la an la an.
„Acum 15 ani whisky-ul era consumat sub formă de mixuri, dar în momentul de față s-au mai rafinat gusturile, încât românii s-au orientat către whisky-urile single malt, către brandurile mai premium sau luxoase. Consumul de whisky a crescut, dar încă nu depășim țări din jurul nostru. Încă suntem o piață mică pentru tot ce se întâmplă la nivel global”, spune Alin Lobodă.
Ce se întâmplă la un festival de genul Whisky Fest?
Organizatorul spune că sunt mai multe tipuri de whisky fest-uri la nivel mondial, dar că cel de la București este un eveniment la care accesul se face în baza unei taxe și unde poți degusta mai multe tipuri și branduri de băuturi contra cost la standurile importatorilor sau producătorilor.
„La intrarea în festival, orice participant (cu vârsta de minim 18 ani) va primi un pahar de…

