Finalul de săptămână este unul intens pentru secția de lupte a CSM Târgu Jiu. Cinci sportivi ai clubului participă, în perioada 6–8 martie, la Campionatul Național Individual U17, competiție care se desfășoară la Ploiești. Rareș Ninu, Matei Băloi, Alin Dumitrașcu, Sebastian Stoica și Andrei Benegui sunt tinerii luptători care vor încerca să obțină medalii în acest weekend.
Competiția are loc în Sala Sporturilor Olimpia, unde se desfășoară Campionatul Național Individual de lupte destinat sportivilor cu vârsta sub 17 ani. Peste 400 de luptători din întreaga țară vor urca pe saltea pentru primele confruntări oficiale ale anului, printre ei aflându-se și cei cinci reprezentanți ai clubului gorjean. Este una dintre cele mai numeroase participări la un turneu național de la înființarea secției de lupte a clubului.
La această competiție vor concura Matei Băloi, la categoria 60 kg, Andrei Benegui, la 65 kg, Sebastian Stoica, la categoria 71 kg, Rareș Ninu, la 80 kg, și Alin Dumitrașcu, la categoria 92 kg. Cei cinci sportivi sunt pregătiți de antrenorii Mădălin Gorjanu, coordonatorul secției de lupte, și Claudiu Motorga.
Mădălin Gorjanu, coordonator secția de lupte a CSM Târgu Jiu: „Este primul concurs oficial al anului pentru secția noastră și sperăm ca munca depusă de acești copii să se reflecte și pe saltea. În principiu, ne dorim să vedem la acest concurs determinare, concentrare, dar și că băieții noștri îndrăgesc acest sport și că ne putem baza pe ei și în viitor. Este prima competiție a anului, la care sperăm să avem o evoluție bună, dar vor urma și alte concursuri importante în acest an și sperăm să fie un an presărat cu rezultate bune.”

