Cultura, mai aproape de public: consultare publică despre prezența digitală a muzeelor gorjene

Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”, în parteneriat cu Consiliul Județean Gorj, organizează marți, 20 ianuarie 2026, începând cu ora 11.00, o activitate de consultare publică dedicată îmbunătățirii prezenței digitale a instituțiilor muzeale. Evenimentul va avea loc la Muzeul de Istorie și Arheologie din Târgu Jiu, str. Geneva nr. 8, și se desfășoară în cadrul proiectului Erasmus+ „Clubul Minților Deschise 2.0”.

Întâlnirea își propune să aducă la aceeași masă specialiști, reprezentanți ai comunității și public interesat, pentru a identifica soluții concrete prin care patrimoniul cultural să devină mai accesibil, atât pentru localnici, cât și pentru turiști. Agenda consultării include analiza nevoilor de informare ale vizitatorilor, facilitarea accesului la programele de educație muzeală, optimizarea comunicării digitale și un dialog deschis privind experiența utilizatorilor pe site-ul instituției.

Inițiativa continuă demersurile începute prin proiectul Erasmus+ „Privind spre viitor – un muzeu rezilient și educat” și reflectă preocuparea constantă a Muzeului Județean Gorj pentru adaptarea la noile realități digitale și pentru consolidarea relației dintre cultură și comunitate.

 

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente