Chestorul general Bogdan Despescu, secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), a transmis un avertisment ferm pentru conducătorii auto care nu respectă limitele legale de viteză.
Acesta a anunțat că Poliția Română a amplasat sute de radare pe drumurile din țară, în special în contextul deplasărilor din perioada sărbătorilor, pentru a depista șoferii care încalcă legislația rutieră.
Potrivit lui Bogdan Despescu, peste 400 de dispozitive radar sunt active pe șoselele din România, inclusiv pe rutele aglomerate către zonele turistice, precum stațiunile montane.
„Pentru că ați menționat deplasările către munte sau către alte zone, sunt peste 400 de radare ale Poliției Române care îi detectează pe cei care depășesc viteza legală în trafic. Noi nu ne dorim să aplicăm sancțiuni contravenționale cetățenilor în această perioadă. Prioritatea noastră este prevenția și siguranța oamenilor”, a declarat Bogdan Despescu, la B1 TV.
Reprezentantul MAI a subliniat că scopul principal al acestor măsuri este reducerea riscului de accidente și protejarea participanților la trafic, nu aplicarea de amenzi.

