Un bărbat din nordul Californiei ar putea stabili un record statal și, cel mai probabil, unul mondial, după ce a prins un pește-canar care cântărește 4,65 kilograme.
Brendan Walsh, un pescar în vârstă de 26 de ani din județul Mendocino, a declarat că a prins exemplarul impresionant în largul coastei localității Albion, la aproximativ 240 de kilometri nord de San Francisco. Tânărul se întorcea de la pescuit împreună cu tatăl său, Will Walsh, după o zi rece și ploioasă în care capturaseră câțiva pești galbeni, când a decis să mai facă o ultimă oprire într-o zonă mai adâncă.
Acolo, Brendan Walsh a reușit să prindă peștele-canar. „A fost o întâmplare. Nu am mai văzut niciodată așa ceva”, a declarat acesta, citat de Associated Press.
Potrivit Administrației Naționale Oceanice și Atmosferice, peștele-canar poate ajunge până la 0,76 metri lungime și poate cântări aproximativ 4,5 kilograme. Walsh a precizat că exemplarele pe care le prinde de obicei sunt mult mai mici, având în jur de 1,4 kilograme. Peștele capturat săptămâna aceasta măsura 0,68 metri în lungime.
Walsh a prezentat captura Departamentului pentru Pescuit și Faună Sălbatică din California, instituția care monitorizează recordurile de pescuit și scufundări. Recordul actual al statului este de 4 kilograme și a fost stabilit în noiembrie anul trecut, tot în regiunea Mendocino.
Departamentul pune la dispoziție un formular și instrucțiuni pentru înregistrarea capturilor record, inclusiv datele martorilor. Walsh a explicat că peștele a fost cântărit la o piață de pește autorizată din zonă, iar un specialist în pescuit și faună sălbatică a semnat documentele necesare.
De asemenea, tânărul pescar a trimis dosarul capturii și către Asociația Internațională de Pescuit Sportiv din Florida, unde este omologat recordul mondial actual, stabilit în 1986. Walsh a menționat că este posibil să fi existat capturi mai mari de-a lungul timpului, însă acestea nu au fost niciodată înscrise oficial pentru omologare, notează Știrile Pro TV.

