Un accident grav a avut loc sâmbătă seara, în centrul municipiului Brăila, după ce un autoturism a scăpat de sub control și a intrat într-un imobil, provocând avarierea unei țevi de gaze. Din cauza incidentului, circulația rutieră în zonă a fost blocată complet, iar alimentarea cu gaze a fost sistată.
Evenimentul s-a produs sâmbătă, în jurul orei 20.35. Potrivit IPJ Brăila, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, pe Calea Călărașilor, în apropierea Bisericii Grecești, un autovehicul a lovit un imobil.
Ajunși la fața locului, oamenii legii au stabilit că un tânăr de 19 ani, aflat la volan, a pierdut controlul direcției de mers, a intrat într-o casă și a spart o țeavă de gaze.
La locul accidentului au intervenit pompierii din cadrul ISU Dunărea Brăila, precum și reprezentanții Distrigaz, pentru a asigura zona și a remedia avaria. Circulația pe bulevard a fost blocată total, iar alimentarea cu gaze a fost oprită temporar.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

