România continuă să strălucească pe scena sportului european! Joi, 6 noiembrie, sportivii tricolori au obținut trei noi medalii – două de aur și una de argint – la Campionatul European de Biatlon, Triatlon și Laser Run, desfășurat în Antalya (Turcia).

Aurul a fost cucerit în probele de biatlon de echipele formate din Eduard Păuleț și Nikolas Tanasiciuc (ștafetă masculin U19) și Rareș Laiu și Vlad Remzing (ștafetă masculin seniori). Medalia de argint a revenit perechii Alexandra Constantinescu și Bogdan Vâlcescu, la ștafetă mixtă U17.

Competiția reunește sportivi de elită din întreaga Europă, iar performanțele obținute confirmă forma excelentă a echipei României și munca susținută depusă de sportivi și antrenori.

