2 C
Județul Gorj
duminică, 1 februarie 2026

S-a spart gheața la Plopșoru: Încep lucrările de cadastru sistematic prin Programul Național de Cadastru și Carte Funciară

După mai bine de 10 ani în care nu s-a făcut nimic în acest domeniu, comuna Plopșoru face un pas important înainte: au început demersurile pentru realizarea lucrărilor de cadastru sistematic în cadrul Programului Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF).

În data de 29.01.2026, reprezentanții OCPI Gorj au fost prezenți la Primăria Comunei Plopșoru, unde a avut loc prima ședință de informare a cetățenilor privind multiplele beneficii aduse de aceste lucrări, desfășurate prin finanțarea 13 a PNCCF — o oportunitate majoră pentru dezvoltarea comunităților locale.

În cadrul întâlnirii, cetățenii au fost informați despre etapele desfășurării proiectului și despre avantajele directe pentru proprietarii și posesorii de imobile. Printre cele mai importante beneficii se numără înscrierea gratuită a proprietăților în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, dar și dezbaterea gratuită a succesiunilor autorilor defuncți.

Ședința s-a desfășurat sub forma unui dialog deschis, la care au participat reprezentanții autorității locale, ai prestatorului de servicii, cetățenii prezenți și specialiștii OCPI, fiind oferite răspunsuri la toate întrebările adresate.

Inițiativa vine în contextul în care un primar tânăr, cu rezultate solide în mediul privat și aflat la început de mandat în administrația publică locală, își propune, alături de echipa sa, să recupereze timpul pierdut și să aducă comuna Plopșoru acolo unde îi este locul.

Mesajul transmis este clar și sugestiv pentru toți proprietarii: „Ai carte funciară, ai parte…!”

 

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente