Clubul Sportiv Municipal Târgu Jiu a realizat, la începutul acestei săptămâni, două transferuri importante pentru echipa de handbal feminin. Este vorba despre două jucătoare din prima ligă a Spaniei, ambele interi: Paulina Perez Buforn (29 de ani) și Aitana Santos Santome (24 de ani), care au evoluat până acum la Club Balonmano Porrino, formație clasată pe locul 5 în campionatul iberic.
Cele două handbaliste au semnat contracte valabile un an și jumătate cu gruparea gorjeană. După achizițiile Vali Bardac și Larisa Șerban, CSM Târgu Jiu își consolidează lotul, întărindu-se pe linia de 9 metri cu jucătoare experimentate, venite dintr-un campionat de top european. Mutările vin atât în contextul plecării preconizate, la finalul sezonului, a internaționalei angoleze Gilda Simao, cât și în perspectiva viitorului campionat. Toate cele patru jucătoare transferate recent au semnat pentru partea a doua a acestui sezon, dar și pentru ediția viitoare.
Paulina Buforn evoluează pe postul de inter dreapta și are o experiență vastă la nivel înalt: 10 sezoane în prima ligă din Spania, un sezon în prima ligă din Franța și numeroase participări în cupele europene. Parcursul său continental a atins apogeul în sezonul 2024–2025 al Woman EHF European Cup, când CB Porrino a ajuns până în finală. Născută pe 25 ianuarie 1997, în Ibiza, Paulina are și numeroase selecții la naționala Spaniei.
Aitana Santome Santos, născută pe 26 mai 2001, la Moana, Pontevedra, este inter stânga și a bifat multiple apariții în prima ligă spaniolă, precum și la naționala U19 a Spaniei. La fel ca Buforn, a avut un sezon remarcabil în Woman EHF European Cup, contribuind la calificarea echipei CB Porrino în finala competiției.
Cele două jucătoare au ajuns deja la Târgu Jiu și s-au alăturat programului de pregătire al echipei. Debutul lor oficial în tricoul CSM Târgu Jiu este așteptat duminică, 1 februarie, în partida contra celor de la Corona Brașov.

