Deputatul PSD Mihai Weber aduce vești bune gorjenilor: toate facturile aferente proiectelor de investiții derulate prin Compania Națională de Investiții (CNI), Programul Național de Dezvoltare “Anghel Saligny” și PNDL, emise în acest an, vor fi achitate integral.
Astfel, autoritățile locale primesc sprijin într-o perioadă financiară dificilă, iar antreprenorii care au executat lucrări în cadrul proiectelor derulate la nivelul localităților din Gorj vor fi remunerați conform contractelor.
„Datorită implicării primarilor și a tuturor celor care și-au adus aportul la aprobarea proiectelor, Gorjul este un adevărat șantier în dezvoltare”, a declarat deputatul Weber.
Toate obiectivele vor fi finalizate, astfel încât locuitorii județului să se bucure de modernizarea drumurilor, școlilor, dispensarelor și rețelelor de utilități: gaze, apă și canalizare.


Investiții în buzunarul vostru!