PNL urmează să stabilească poziția față de premierul desemnat după discuțiile cu Eugen Tomac

Președintele PNL, Ilie Bolojan, a anunțat sâmbătă că echipa de conducere a partidului se va întâlni luni, la ora 11:00, cu Eugen Tomac, premierul desemnat. După această întrevedere, va fi convocat Biroul Politic Național, care va decide în cursul săptămânii viitoare ce atitudine va adopta PNL față de această situație.

Bolojan a făcut declarațiile într-o conferință de presă la Deva.

Întrebat dacă PNL ar putea susține un liberal pentru funcția de prim-ministru în cazul în care Eugen Tomac nu va trece de votul Parlamentului, Ilie Bolojan a spus că o astfel de ipoteză nu a fost încă luată în calcul.

„Dacă se va ajunge la o asemenea situație, conducerea PNL va lua deciziile necesare. Dar, în acest moment, nu am ajuns într-o astfel de ipoteză. După ședința Biroului Politic de săptămâna viitoare, veți afla poziția PNL pe acest subiect”, a precizat Ilie Bolojan.

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente