Inteligența artificială este privită de tot mai multe industrii ca o resursă importantă, iar jurnalismul nu face excepție. Într-un interviu acordat publicației Paginademedia, Andreea Esca a vorbit despre modul în care vede impactul acestei tehnologii asupra presei și televiziunii.
Întrebată dacă inteligența artificială este benefică sau dăunătoare, prezentatoarea TV a subliniat că utilitatea sa depinde de modul în care este folosită. „Privesc AI-ul ca pe o sursă de informare, ca pe o unealtă. Dacă ştii să o foloseşti, poate fi utilă”, a declarat aceasta.
Prezentă miercuri la lansarea ediției de vară a revistei A List Magazine, Andreea Esca a comentat și posibilitatea ca, în viitor, prezentatorii virtuali generați de AI să devină tot mai prezenți pe micile ecrane.
Întrebată dacă inteligența artificială ar putea prelua în curând rolul prezentatorilor de știri, vedeta TV a răspuns că nu se gândește la acest scenariu. „Nu-mi pun genul acesta de întrebări. Am atât de multe lucruri de făcut încât, poate ar fi şi bine la un moment dat să mai apară nişte ajutoare”, a afirmat ea.
Discuția despre impactul AI asupra profesiei de jurnalist face parte dintr-o dezbatere globală. În ultima perioadă, marile companii din domeniul tehnologiei au avertizat că noile modele de inteligență artificială ar putea produce schimbări importante pe piața muncii și ar putea afecta numeroase profesii.
În televiziune, utilizarea prezentatorilor virtuali nu mai este doar un concept. Primele experimente au fost realizate în China în 2018 și în Coreea de Sud în 2020, potrivit CNN. Ulterior, astfel de inițiative au ajuns și în Europa. Un exemplu este cel din Polonia, unde o companie media a testat prezentatori virtuali creați integral cu ajutorul inteligenței artificiale.
.

