Comunitatea educațională din Târgu Jiu este în doliu după dispariția profesorului de Pedagogie Eugen Șerbănescu, un dascăl respectat și apreciat, care și-a dedicat viața formării și educării multor generații de elevi.
Anunțul trist a fost făcut de Colegiul Național Spiru Haret, instituție care i-a adus un emoționant omagiu celui care a rămas în memoria tuturor drept un model de profesionalism, generozitate și devotament față de actul educațional.
„A format și a inspirat generații de elevi, astăzi dascăli valoroși, care poartă în ei lumina pe care le-a sădit-o în suflet”, au transmis reprezentanții colegiului.
Profesorul Eugen Șerbănescu a fost recunoscut nu doar pentru competența sa profesională, ci și pentru căldura sufletească, optimismul și apropierea față de elevi și colegi. De-a lungul carierei sale, a contribuit la formarea unor cadre didactice care îi continuă astăzi misiunea și valorile.
Prin activitatea sa, Eugen Șerbănescu a lăsat o amprentă profundă asupra învățământului gorjean, fiind considerat un reper didactic și uman pentru cei care l-au cunoscut.
Familia, colegii, foștii elevi și întreaga comunitate educațională îi aduc un ultim omagiu și își exprimă recunoștința pentru tot ceea ce a oferit de-a lungul vieții sale.


Amintire veșnică pentru profesorul dăruit ,de un înalt exemplu profesional ,care ne-a făcut să ne fie dragă școala și mai ales meseria de DASCĂL Dumnezeu să vă odihnească în pace și lumină,domnule PROFESOR -EUGEN ȘERBĂNESCU!
Dumnezeu sa-l ierte! Condoleante familiei!
Un mare dascăl în cel mai profund sens al cuvantului! Dumnezeu sa îl ierte! Condoleanțe familiei!