Zona Motru, din județul Gorj, se confruntă cu o situație socială tot mai tensionată, pe fondul unui val amplu de concedieri care ar putea afecta câteva sute de angajați din industrie, servicii publice și administrația locală. Primele notificări oficiale au fost deja transmise autorităților, iar mulți oameni trăiesc cu teama pierderii locului de muncă.
58 de angajați disponibilizați la fabrica de confecții din Motru
La fabrica de confecții din Motru, 58 de salariați urmează să fie concediați în perioada 13–25 februarie, în urma unei reorganizări a activității.
Notificările au fost deja înaintate către Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Gorj.
Criză gravă la Uzina de Agent Termic și Alimentare cu Apă Motru
Situația este critică și pentru angajații Uzinei de Agent Termic și Alimentare cu Apă Motru.
Peste 100 de salariați nu și-au primit salariile de mai multe luni, iar furnizarea agentului termic a fost oprită de două săptămâni, din lipsă de materie primă — cărbune și păcură.
Potrivit unor surse locale, angajații se așteaptă la concedieri în primăvară, din cauza problemelor financiare severe cu care se confruntă unitatea.
Concedieri masive anunțate la Minprest Serv SA
Un alt angajator important din zonă, Minprest Serv SA, companie care furnizează servicii pentru sectorul minier, pregătește la rândul său disponibilizări semnificative.
Directorul AJOFM Gorj, Romeo Chiriac, a declarat că:
• 170 de persoane vor fi concediate prin concediere colectivă
• 125 de persoane își vor pierde locul de muncă prin încetarea contractelor pe perioadă determinată
• Au fost deja emise 90 de preavize
Motivul principal este decizia Complexului Energetic Oltenia (CEO) de a renunța complet la o parte dintre serviciile externalizate către Minprest, printre care mentenanță, asistență tehnică, întreținere și reparații ale liniilor de cale ferată, servicii de curățenie și exploatarea centralelor termice.
Aproximativ 1.300 de contracte pe perioadă determinată, în pericol la CEO
Pe surse, se discută și despre faptul că Complexul Energetic Oltenia ar urma să renunțe, începând cu 1 aprilie, la aproximativ 1.300 de angajați încadrați pe perioadă determinată, dintre care câteva sute ar proveni din zona Motru.
Reduceri de personal și în administrația locală
Concedierile ar putea ajunge și în sectorul public. La Primăria Motru ar putea fi disponibilizați până la 50 de angajați, dacă planurile guvernamentale de reducere a personalului vor fi aplicate.
Primarul municipiului Motru, Cosmin Morega, a reacționat public:
„Ce vor face acești oameni? Cum își vor întreține familiile? Majoritatea are rate, datorii. Să vină să se pună în locul nostru!”
Și Poliția Locală Motru este vizată de reduceri: în prezent sunt 43 de polițiști locali, însă schema ar urma să fie redusă la 17 posturi, ceea ce înseamnă noi concedieri iminente. Reduceri de personal sunt avute în vedere și în aparatul propriu al primarului.
În ansamblu, Motru se confruntă cu una dintre cele mai dificile perioade economice din ultimii ani, cu efecte directe asupra a sute de familii din zonă.


Ați distrus definitiv acest Municipiu….
Tytel Urzycă păi mai există Orașul Mortu Municipiul nu mai cred că ar mai fi așa ceva din toate punctele de vedere nu mai este și încă de mult timp
Iară dacă nu vrei să fie înjurat de populația acestei Oraș Mortu a murit de mult cred că era mult mai mult bine să fie Comuna Mortu de așa ceva cred că ar îndeplini criteriile
PNL ,PSD ,USR ,UDMR ,aceiaş mizerie…🤠🤮🤮🤮🤮🤮🤮🤮
Inteleg dar de ce nimeni nu se revolta?